Jucătorii echipei Spaniei evoluează, miercuri, la semifinala Euro-2012 cu Portugalia de la Donețk, având banderole negre pe braț, în semn de omagiu pentru tânărul fotbalist Miki Roque, decedat duminică, la 23 de ani, din cauza unui cancer.
Miki Roque, fost jucător la Liverpool și Betis Sevilla, a murit din cauza unui cancer la pelvis. Fundașul a evoluat între 2005 și 2009 la Liverpool, dar a jucat o singură dată la echipa de seniori, în decembrie 2006, cu Galatasaray în Liga Campionilor. El a fost apoi transferat la Betis, fiind diagnosticat cu cancer în martie 2011.
Xabi Alonso, care a evoluat la Liverpool în perioada 2004-2009, și-a exprimat durerea și tristețea pentru decesul lui Miki: „Deja vestea că are cancer a fost teribilă. Este atât de trist când moare un tânăr de 23 ani. Transmitem condoleanțe familiei”, a declarat Alonso.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER